Anunțăm lansarea concursului de finanțare parțial rambursabilă pentru susținerea activităților de Antreprenoriat Social și a Afacerilor cu Impact
Dezvoltarea întreprinderilor sociale care aduc beneficii directe grupurilor defavorizate, ca exemplu persoane cu necesități speciale, femei din spațiul rural, tineri șomeri, minorități etnice, persoane eliberate din instituțiile de detenție, etc. sau soluționează problemele sociale asociate cu aceste grupuri.
Dezvoltarea afacerilor cu impact care rezolvă probleme reale ale societății prin mecanisme economice sustenabile. Ele generează venituri proprii, reinvestind o parte din profit pentru a crea locuri de muncă, a integra persoane vulnerabile și a oferi servicii esențiale acolo unde piața clasică sau statul nu reușesc. Susținerea afacerilor sociale înseamnă investiție pe termen lung în comunități mai reziliente, reducerea inegalităților și folosirea eficientă a banilor publici și privați.
3. Bugetul
Suma disponibilă pentru finanțarea parțial rambursabilă este de 100.000 EUR.
Valoarea finanțării parțial rambursabile per companie constituie 40.000 EUR, din care 33.000 EUR nerambursabili și maxim 7.000 EUR rambursabili. Rambursarea se va efectua pe o perioadă de doi ani, dar în conformitate cu cerințele și condițiile stabilite de donatorii fondului.
Resursele destinate componentei rambursabile vor fi identificate pe parcursul concursului de grant respectiv.
4. Solicitanți eligibili
Pentru a fi participanți eligibili pentru finanțare parțial rambursabilă, solicitanții trebuie:
a) să fie persoane juridice stabilite și înregistrate în Republica Moldova;
b) să fie societăți cu răspundere limitată (SRL-uri) cu principii de antreprenoriat social sau cu misiunea socială clar stipulată într-un document statutar (și/sau politică internă, regulament, etc.) cu activitate minimă de 3 ani;
c) să fie direct responsabili de pregătirea și gestionarea proiectului, fără a acționa ca intermediar.
Antreprenoriat.MD
Antreprenoriat.MD este platforma ce unește antreprenorii din Republica Moldova.


Post a comment